Blog

23/07/2010 20:37

Despre Tei şi ani

Mergând în căutarea pitorescului şi neatinsului peisaj autohton, paşii ne-au adus într-o localitate prahoveană, pe numele ei Teişani. Mărturisesc, la auzul propunerii nu am putut decât să mă gândesc la un sătuleţ subcarpatin cu căsuţe modeste şi îngreunate de povara anilor, iernilor şi ploilor trecute peste ele.

Nimic mai puţin adevărat decât prezumţia mea. Prietena a cărei invitaţie ne-a adus la casa din Teişani mă  avertizase, ce-i drept, că amplasamentul în care vom sta este o cabană modernă. Desigur, drept efect, am gândit că există poate o rază de speranţă ca toaleta să nu fie o cavitate în pământ, acoperită cu patru pereţi de lemn şubred. Mă şi imaginam, eu, născută şi crescută la oraş, vizitând grajdul cu animale, asistând la mulsul vacii şi la scoaterea la păscut a vreunei căpriţe năzdrăvane. Din nou, nimic mai fals. Oamenii de la munte sunt, fără îndoială, oameni întreprinzători. Căsuţele cu două etaje, aranjate de-o parte şi de alta drumeţelor firave ce alcătuiesc infrastructura asfaltată (atenţie!) a sătucului înfăţişau nu numai o cinstită curăţenie şi îngrijire, dar şi o cochetărie pe care mai rar o afişează satele de câmpie: grădini elegante de flori, semn că principiul supravieţuirii poate fi condimentat şi cu mici, dar deloc facile, preocupări ornamentale. Nu am putut să nu meditez la situaţia marelui sat, pe numele său Bucureşti, care sacrifică sârguincios orice rafinament decorativ în favoarea construcţiilor de tip cutie verticală de chibrituri. Să se fi descentrat oare norma eficienţei de la sat către oraş şi, în continuare, şi-a atins desăvârşirea în amploarea citadină a municipiului?

Un argument probabil în sprijinul acestei idei ar fi, pe bună dreptate, faptul că întinderea locaţiei reprezintă un factor esenţial în gestionarea spaţiului respectiv. Pentru o metropolă în extindere nu există decât gândirea globală, dezinteresată de detalii (fie că detaliul este chiar unul semnificativ precum o clădire de 30 de etaje în mijlocul unui cartier de case ş.a.m.d.). Astfel îmi explic diferenţa uriaşă dintre frumuseţea atinsă de graţia bunului simţ a sătucului de munte şi grotescul small bang al oraşelor mari. Dacă vorbim despre aspectul comun şi diferenţa specifică, însă, mi se pare ridicol argumentul dimensiunii. Atât metropola, cât şi cătunul sunt amplasamente modificate antropic...acesta să fie neajunsul? Spaţiul extins al celei dintâi? S-ar zice că, după milenii de dezvoltare umană documentabilă, un metru în plus sau în minus nu ar mai fi un capăt de lume. Dar, mă tem, exact asta reprezintă: pasul (saltul?) de la eleganţă la monstruozitate, de la comunicare la înstrăinare (testul: încercaţi să cereţi în Bucureşti, nu o toporişcă, un patent, o mână de ajutor cu un robinet înţepenit, un cablu de alimentare când vi s-a terminat în mod complet neprevăzut bateria la maşină...), de la jungla verde la jungla de beton. Am convingerea că Mowgli nu ar fi rezistat nici două minute aici.

Mă retrag acum între pereţii încinşi ai grajdului meu citadin, cu gândul, mereu, la castelul de lemn de la umbra muntelui unde câinii sunt zdraveni şi fructele fără conservanţi. Pe curând!

de Mana Chirculete – redactor Hoinareala.ro