Blog

24/09/2010 23:44

Freamăt de codru la Ipoteşti

Pe harta culturală a României, Ipotești e unul din puținele locuri care capătă o rezonanță aparte chiar și pentru cei mai puțin cunoscători într-ale literaturii naționale. Din păcate, însă, în afară de zecile de elevi care trec zilnic pragul casei memoriale a poetului, prea puțini turiști se înghesuie să viziteze acest sat aflat între dealuri domoale acoperite și astăzi de păduri și care își păstrează încă aerul de odinioară.

Și totuși, Ipoteștiul nu înseamnă doar o casă simplă, cu cerdac din lemn și pereții dați cu var, umbrită de tei bătrâni și în curtea căreia are loc în fiecare an la începutul lui mai un festival regional de muzică populară numit “Floarea albastră”, când îmbulzeală și atmosfera de bâlci desacralizează acest spațiu. Cu riscul de a stărni unele critici acerbe, spun totuși că numai noi, românii, avem deosebitul talent de a transforma un loc de reculegere (și mă gândesc aici și la alte amplasamente, cum ar fi mănăstirile trecute în patrimoniul Unesco) în locuri cu o puternică încărcătură comercială.

Pierzându-te însă pe ulițele satului și urmând indicatoarele care arată spre lac, ai surpriza să pășești într-o altă lume. Puțini sunt aceia ce se aventurează pe cărarea din pădurea atât de des evocată de poet. Am călcat cu sfială pe sub bolțile de frunze, ferindu-mă să tulbur liniștea poetului, m-am pătruns adânc de miresme și de freamăt de codru. Și tot ca într-o vrajă, ca și cum pe tărâmul acesta magic lucrurile nu s-ar petrece la fel ca afară, nici urmă de gunoaie aruncate la întâmplare. Apele lacului, liniștite și limpezi, stau încărcate cu nuferi, natura își urmează nestingherită cursul, ca și cum, în urma unui ciudat pact cu oamenii, aceștia i-ar respecta legile nescrise.

Începând din mai și până toamna, locul e de o frumusețe greu de descris. In intimitatea ei deplină, natura oferă un spectacol magic celui care ajunge până aici. Mă gândesc că e un miracol faptul că acest loc a scăpat neatins de instinctele distructive ale conaționalilor. E bine că există încă astfel de miracole.

de Anca Magurean - redactor Hoinareala.ro