Blog


31/01/2011 01:17

Pe urmele filmelor care au facut istorie


V-aţi gândit vreodată, atunci când urmăreaţi un film, că v-ar plăcea să ajungeţi prin acele locuri pe care le veţi asocia mult timp de acum încolo cu acţiunea filmului? Cu siguranţă da. Cel puţin mie mi se întâmplă de nenumărate ori. Şi cine ştie, poate acesta o fi şi motivul pentru care ilustrul nostru ministru s-a gândit să mai pună o piatră la temelia promovării turismului românesc prin producţiile cinematografiei autohtone. Numai că filme precum “Poliţist, adjectiv” nu ar face decât să-i pună pe fugă şi pe cei mai temerari turişti care s-ar încumeta să ne viziteze meleagurile şi să ne ocolească cât pot. Oricum, cu siguranţă, alt fel de filme avea în vedere domnia sa.

Întorcându-mă la ideea de la care am pornit, vă propun un tur de orizont al unor filme celebre care s-au bucurat de nişte decoruri pe măsură:

Amélie (2001) – această poveste modernă regizată de Jean-Pierre Jeunet are drept decor colina Montmartre din Paris, cartier al artiştilor şi vânzătorilor de antichităţi, dominat de Bazilica Sacré Coeur, unul din simbolurile Parisului. Cafenea unde lucra Amélie, Le Café des deux Moulins, a câştigat, datorită filmului, numeroşi clienţi. De altfel, şi astăzi, tronează în acesată cafenea un afiş uriaş al filmului.

La dolce vita (1960) – filmul regizat de Fellini are drept decor pentru cea mai memorabilă scenă a sa, chiar Fântâna Trevi din Roma. E vorba de scena când Marcello, reporter al unui ziar, urmăreşte până aici, la miezul nopţii, o starletă americană de o frumuseţe senzuală care vrea să facă baie în apa acestei fântâni. Acest monument datează din secolul XVIII, iar cele două statui care o împodobesc înfăţişează Abundenţa şi Salubritatea. Fântâna atrage anual numeroşi turişti care au obiceiul de a arunca în apă monezi şi de a se întoarce cu spatele, gest ce semnifică că se vor întoarce la Roma.

Plaja (2000) – filmul, regizat de Danny Boyle, este o adaptare a romanului omonim scris de Alex Garland. Insula unde pleacă Leonardo di Caprio alături de un cuplu de francezi, se numeşte Phi Phi Lee, din arhipelagul Ko Phi Phi (Tailanda). Insula este nelocuită, dar cei care au văzut filmul şi vor să ajungă aici o pot face cu ajutorul ambarcaţiunilor de pe insula vecină, Phi Phi Don. Se estimează totuşi că numărul mare de turişti pe această insulă pune în pericol ecosistemul fragil al acesteia.

Lost in Translation (2003) – acţiunea filmului, regizat de Sofia Coppola, se desfăşoară, în cea mai mare parte, în hotelul Park Hyatt din Tokyo. Multe din scenele filmului au fost turnate pe viu pentru a da o impresie cât mai reală asupra atmosferei din acest cartier din Tokyo, de care producătoarea filmului e îndrăgostită de pe vremea când a ajuns aici într-un turneu de promovare al filmului Virgin Suicides.

The Last Emperor (1987) – regizat de Bernardo Bertolucci, filmul a fost turnat în Oraşul Interzis din Pekin, unde a trăit tânărul Pu Yi. Oraşul Interzis a fost construit în secolul XV şi adăposteşte nenumărate comori arhitecturale – 980 de clădiri pe 72 de hectare înconjurate de un zid înalt de 10 metri. O parte dintre acestea se pot vizita.

Rocky (1976) – în filmul regizat de John G. Alvidsen, Silvester Stalone, intrepretul lui Rocky, îşi strigă dorinţa de a învinge pe treptele Muzeului de Artă din Philadelphia. Din nefericire, turiştii care vizitează oraşul, nu vizitează şi colecţiile din acest muzeu, care adăposteşte tablouri celebre realizate de Rubens, Manet, Corot, Duchamp sau Picasso.

Psycho (1960) – casa şi motelul lui Norman Bates din filmul regizat de Alfred Hitchcock au fost realizate de decoratorii care au lucrat la acest film şi pot fi şi astăzi vizitate în apropiere de studiourile Universal din Burbank, la doi paşi de Wisteria Lane, unde locuiesc Nevestele disperate.

 

de Anca Magurean - redactor Hoinareala.ro




Share

Spune-ne parerea ta cu privire la acest articol [comenteaza »]

De la liana - Postat la data de 2011.01.31 16:59:20

bravo, extrem de interesant articolul

raspunde



Nume

Mesaj









Share



Hoinareala video

<OK Shop Banner

Sondaj

Daca ar exista benzi de biciclete in orasu tau, ai folosi bicicleta in locul masinii sau transportului in comun?

vezi rezultate
Da
Nu
Nu stiu


Va recomandam sa navigati cu browserele:
Firefox
Google Chrome
Safari
Opera