Blog

30/11/-0001 00:00

România in colaps, românii pe Coasta de Azur

De mai bine de un an, de când criza financiară e pe buzele tuturor, acum se pare că apele s-au mai domolit pentru majoritatea europenilor, cel puțin pentru cei din Vest, însă i-a luat cu asalt mai mult ca niciodată pe români care se văd amenințați de micșorări drastice de salarii, pensii și alte drepturi financiare. Acest lucru pare să nu afecteze o parte dintre locuitorii plaiurilor mioritice cărora, sfidând (sau neglijând?) zilele negre care se anunță o dată cu 1 iunie, încă le zboară mintea la tot felul de destinații de vacanță, care de care mai exotice, mai pretențioase și mai râvnite de către majoritatea românilor de rând pentru care un simplu sejur într-o stațiune autohtonă a ajuns un serviciu de lux la care abia își mai permit să viseze, fiind prea ocupați de grija zilei de mâine.

Una din destinațiile preferate și la îndemână datorită zborurilor directe București – Nisa este Coasta de Azur, celebra regiune din Sudul Franței unde acum un secol își petrecea vacanțale nobilimea engleză și rusă. E drept, și acum, ca și atunci, întâlnești la tot pasul turiști din Anglia sau Rusia, dar și nemți, italieni, nordici de tot felul și nu în ultimul rând, români. Nu se vorbește românește doar în Italia sau Spania, ci și pe Riviera Franceză, iar dacă în primul caz e vorba de oameni care au plecat de acasă împinși de nevoie pentru a munci pe uși străine, în al doilea caz e vorba de turiști plecați în căutarea luminosului Sud.

Fie că ești în Nisa, Cannes sau Monaco, auzi vorbindu-se românește. Vezi români la Cannes înghesuindu-se să facă poze pe covorul roșu, la Monaco, dornici să-și clătească ochii cu opulența locurilor sau împătimiți de Formula 1, în autobuz, pe stradă, la terase. Nisa e plină de români: în magazine, ieșiți la cumpărături, pe plajă, dornici să profite de soare și de marea curată, dar mai puțin de muzee sau de monumente istorice. Din tot peisajul acesta nu lipsesc nici cei care stau cu mâna întinsă la ieșirea dintr-un magazin sau dintr-o catedrală. E adevărat, nu sunt toși români, dar cea mai mare parte. Sunt însă cuminți, nu vorbesc urât și nici nu deranjează liniștea trecătorului, dar nu se încadrează la fel de bine în peisaj ca la noi, căci aici nu vezi gropi, gunoaie aruncate la întâmplare, nu se aud manele din orice tavernă sau decapotabilă etalată pe șosea. În centrul Nisei, în Place Massena, faci cunoștință cu primul român get-beget: ascuns sub un veșmânt uzat pe care o mână a cusut la repezeală câteva fire de beteală din pomul de Crăciun, un bărbat mânuie cu ajutorul unui mecanism rudimentar capul unei capre de lemn care clămpăne în ritmuri de manea românească. Spectacolul e trist sau ridicol, sau amândouă în același timp, depinde de privitor, dar pare ca o bucată de puzzle care a ajuns din întâmplare printre bucățile unui alt joc. Sau care, mai degrabă, nu se mai potrivește nicăieri.

La aeroport, la sosiri cât și la plecări, vezi cozi lungi de români, fie cu bagajele pline de suveniruri și poze, fie gata să-și petreacă o vacanță la care visează demult sau pe care doar și-o permit. E bine că românii călătoresc, că sfidează criza care a devenit leitmotivul zilnic de un an și mai bine, nu e bine poate față de ceilalți care rămân să aleagă între banii de medicamente și de mâncare, dar cel mai bine ar fi dacă, întorși în țară, ar învăța ceva din toată călătoria asta și ar lua în bagaje și o lecție de respect, civilizație și bun simț.

---

de Anca Magurean