Blog

07/06/2010 00:45

România profundă sau tentația necunoscutului

     De mici, învățam la școală că România   e cea mai frumoasă dintre țări, râvnită fiind de-a lungul veacurilor de hoardele de cotropitori atrași în egală măsură  de bogățiile și frumusețile ei. Cine nu-și mai amintește oare de lecțiile de geografie de unde plecam cu convingerea fermă  că într-adevăr așa e,  mândri de a fi fericiții locuitori ai unei țări care reunește munții făloși și marea albastră, dealuri și câmpii întinse, splendida deltă, toate dezvăluind ochiului turistului și nu numai, nenumărate frumuseți.  Unde sunt astăzi toate acestea, ce s-a întâmplat cu munții noștri, cu delta și marea, de ce preferăm să ne petrecem scurtele concedii la distanțe tot mai mari de casă, de ce alte mări ni se par mai albastre și alți munți decât ai noștri  oferind priveliști mai încântătoare?  Unde au dispărut toate acestea? Sub alți munți, de data aceasta de gunoaie, peturi, sau la cotitura unor drumuri pline de gropi...

     Într-o după-amiază ploioasă de martie, undeva, la granița dintre Franța și Italia, aflând că sunt româncă, un neamț m-a întrebat ce ar putea vizita în România. M-a surprins și m-a bucurat în egală măsură interesul  acestui „hoinar” și i-am recomandat cu căldură să-și petreacă o vacanță pe meleagurile noastre. Auzise și el că avem o țară frumoasă, cu peisaje deosebite, că nisipul de la marea noastră ar face invidioasă orice plajă de la Atlantic sau Mediterana, și vroia să știe dacă e adevărat. L-am asigurat că într-adevăr așa e, că România e minunată, că oferă experiențe de neuitat și  că e o idee excelentă, cu condiția să treci cu vederea unele aspecte mai neplăcute... Cum ar fi?, m-a întrebat el, gândindu-se că e vorba de siguranța călătorului într-o țară care abia a deschis ochii spre Europa. I-am îndepărtat numaidecât această temere, și asigurându-l chiar că, dacă este adeptul campingului sălbatic, România e un adevărat paradis. Cu condiția că, și iarăși am revenit la ideea mea, să treacă cu vederea gunoaiele care se adună în neștire  pe ape, în margini de pădure, de-a lungul șoselelor,  și aici am atins un alt punct sensibil și anume drumurile.

     Mă  așteptam ca momentul meu de sinceritate să-l facă să se răzgândească și să renunțe la idee, dar mi-a spus că  ce auzise despre România sună prea tentant ca să dea înapoi în fața unor mormane de gunoaie și a unor gropi și că i-ar plăcea să vină în septembrie pe litoral, într-un loc cât mai retras și mai liniștit. Da, e minunată România, o vezi parcă mai bine prin ochii unui turist dornic să o cunoască cu bune  și rele, dar s-ar dezvălui ochilor noștri și mai fermecătoare dacă am învăța să o păstrăm curată și fără gropi. Poate e timpul să ne dăm o șansă, dându-le și celorlalți ocazia să cunoască România. Cât nu e încă prea târziu.

de Anca Magurean - redactor colaborator hoinareala.ro