Blog

04/08/2010 23:14

Splendoare în iarbă

Cum căldura este în creştere, iar timpul liber nu, mai mult decât o plimbare de mijloc de săptămână  prin împrejurimi nu mi-am putut rupe de la suflet şi de la pericolul de radiaţii, desigur. Însă nici urmă de regret. Am înlocuit căldura betoanelor şi a geamurilor de birou cu cea a verdeţii şi a umidităţii, abordând un parc foarte drag mie, pe care, din păcate, prea rar îl mai vizitez în zilele noastre.

Azi am întrerupt seceta şi am poposit în mijlocul unor nuanţe uluitoare de verde, fie de la tei, fie de la salcie, trestie, frunze de nufăr, brazi sau orice alte purtătoare de clorofilă. Un mic rai, o gură de plai. De mult nu mi-a fost dat să văd o asemenea splendoare. Parcul Circului, cu aleile înguste şi cochete, cu iazul ce se în adânceşte în mijloc ca într-o pâlnie de umezeală, aproape integral păzit de nuferi mari – straşnice plante pentru ochiul citadin!

Copil fiind îl vizitam zilnic, dacă  nu chiar şi de două ori pe zi. Adultul din mine se fereşte strategic de asemenea locuri ce fac o concurenţă fără posibilitate de replică oricărei cafenele/terase din centrul istoric ce îşi decade istoria, pentru a-şi ancora mondenitatea şi mai zdravăn în pironul kitsch-ului şi al paradelor groteşti (fie ele de „outfit”-uri, fie de maşini – că, deh, metroul nu-i pe-aproape – se-nţelege, căldură mare, monşer, chiar dacă permis n-ar prea fi să stai la masă cu un Volvo). Părculeţul este micuţ, cochet, abundent, populat de copii alerţi şi părinţi grijulii, o oază de umanitate şi natură conlocuitoare, fără dificultăţi şi fără intervenţii. ... Am impresia, totuşi, că soarele mi-a topit în mare parte spiritul critic. Cum, altfel, aş fi putut uita până acum de generoasa clădire „verde” de birouri de pe Barbu Văcărescu, cea care, pe cât de falnică se arată încercând să zgârie norii, pe atât de măreţ a „zgâriat” şi izvorul care furniza (se vede, recuzita business e molipsitoare!) apă micuţului iaz? Ei bine, clădirea încă mai veghează asupra parcului, de la înălţimea arbuştilor plantaţi pe acoperiş, iar soluţia de compromis a fost introducerea unor pompe care să rezolve artificial problema. Câteva asemenea accesorii sacadează coerenţa nufăr-apă-trestie, înlesnind ţâşnirea vie a apei. Chiar şi aşa, s-ar părea că, în cazul în care acest izvor nu se alimentează dintr-un altul natural, apa la fel de artificială va dăuna, în timp, vegetaţiei şi faunei aşezământului acvatic. ... nu era mai simplu fără? Fără clădire, fără agitaţie, agravări şi soluţii forţate?

Există, totuşi, câteva amenajări interesante. Am fost surprinsă la vederea unei reale săli de fitness postate într-o parte a parcului şi a copiilor şi părinţilor deopotrivă exersând, pozitiv şi civilizat, aparatura. Fără taxă, fără pereţi şi fără vestiar. Pur şi simplu, plimbarea se poate transforma în antrenament şi chiar în partide de tenis de masă şi baschet. Grozav! Iată că se poate şi aşa ceva! Recunosc, proiectul în sine este demn de toată aprecierea, nefiind însă singular, dar ceea ce m-a impresionat a fost faptul că aparatele încă funcţionează, sunt în ordine, terenul de baschet arată impecabil, iar mesele de ping-pong, la fel. Din nou, iată că se poate! Cu speranţe de (să îndrăznesc?) şi mai bine, pe săptămâna viitoare!

de Mana Chirculete – redactor Hoinareala.ro