Blog

08/07/2010 01:26
Timişoara. Probably one of the best cities in the world

Promiteam săptămâna trecută  veşti despre o potenţială drumeţie prin munţi. Fals. Vremea ni s-a opus. Dar nu-i bai, alternativa s-a dovedit mai mult decât competentă. Gândurile şi intenţiile ne-au adus în Timişoara. În fine, se înţelege, trenul ne-a adus, dar este mai poetică varianta anterioară.

Trenul... o experienţă mereu surprinzătoare. L-am luat pentru a-i sărbători reîntoarcerea pe ruta obişnuită, de opt ore şi jumătate (zice-se, fără întârzieri), după luni de rătăcire neplăcută pe un traseu ocolitor (din motive obiective, ca întotdeauna) de 12 ore şi jumătate. Ceea ce mi se părea interesant în privinţa acestei deturnări strategice era că preţul biletului crescuse şi el odată cu orele de acută plictiseală şi comoditate redusă pe care călătorul era obligat să le petreacă pe parcursu-i. Desigur, în mod (i)logic, acesta trebuia să-şi plătească disconfortul, nu să fie despăgubit pentru acesta. În fine, am sărit aşadar în rapidul Bucureşti-Timişoara, încântaţi fiind de normalitatea lui, de asemenea ceva mai scumpă decât în vremurile bune, de ce credeţi?, de această dată, datorită expansiunii TVA-ului. Într-adevăr, parcă nu ne-am fi simţit atât de turişti dacă nu ne-am fi golit mereu un pic mai mult buzunarele.

După cum spuneam însă, experienţa s-a dovedit mai mult decât edificatoare pentru mine, întrucât  într-o singură noapte am reuşit să vizitez din mers nu numai parte din Oltenia, din Dunăre şi Banat, dar şi două oraşe ce nu se aflau în itinerarul iniţial, Hamburg şi München. Nu vă gândiţi la poveşti SF de teleportare sau la vreo călătorie surpriză, courtesy of CFR. Altfel stau lucrurile. Ca pe orice om doritor de forţe proaspete pentru ziua ce urma, mă cam încerca ademenirea unui virtual somn creator de poziţii neortopedice şi dureri de încheieturi. Dar, nu a pornit bine trenul când bunul controlor trece să-şi exercite obligaţia prin muncă. În paralel cu scaunul meu, realizând specificul unui drum de noapte, un tânăr fără bilet. Galant, controlorul înţelege repede situaţia şi trece senin mai departe. Dar ce te faci, că nu mult după acestea răsună un glas, dintr-un opulent jerseu de piele marca Adidas: „Hă, hă,  în München, dacă te prindeau fără bilet mama naibii te lua! Nu scăpai de ei!”. Jenat şi uşor speriat, şarlatanul biletelor de tren se uită imediat în jur, doar, doar să nu fi auzit lumea isprava lui. Dar cum să n-auzi, când orice dorinţă de a mai avea un somn decent se spulberase? Acolo a început odiseea către tărâmul dreptăţii absolute, Germania. Am aflat că oamenii de acolo nu se îmbracă după firmă, deşi au bani să-şi pună şi-n cap! (aţi reţinut, cu siguranţă, semnul distinctiv al povestitorului nostru, mândru trecător prin Hamburg şi vestitul München, jerseul „de marcă”....paradoxal!) Am aflat că oamenii de acolo ştiu să îşi facă o ţară, domne, nu ca la noi de stai cu mâna pe portmoneu şi pe celular în tren! Am aflat că – ştiu, mai puţin interesant, dar fidel scrib fi-voi – fetiţa lui e toată, din cap până-n picioare, la numai doi ani, îmbrăcată numa' de la Nike, Puma, Lotto şi, încă una, da, „Lacosta”! Cea mai bună firmă din lumea asta toată! Lacosta! Am mai fost edificată şi în legătură cu faptul că nemţii ăştia nu se-ncurcă, numai în BMW, Lamborghini şi Bugatti îşi fac drumurile. Dar, ceea ce m-a uns cu adevărat pe suflet a fost că interlocutorul oacheşului orator releva o privire critică, polemică, asupra spuselor celui dintâi. Discursul era condimentat şi de meditaţiile problematice ale ascultătorului: „Da' băiatu', ia zi, care-i mai tare... BMW sau Bugatti?”, la care, intrigat şi vădit flatat de atenţia colocutorului, personajul nostru răspundea cu aer ştiinţific: „Păi, ce să-ţi spun acuma?....BMW e tare, da' nu e cel mai cel, nici Bugatti, acuma... are motor slab.”

Da, aşa mi-am petrecut drumul până la Roşiori, unde straşnicul istorisitor a ancorat, iar locul lui a fost luat de un silenţios gamer care nu s-a mai dezlipit de laptop până la destinaţie. Ajunşi în Timi (căci aşa se prescurtează în slang localnic mai toate), nu am putut decât să constatăm un oraş cochet, curat, cu câteva străduţe în lucru (deh, fiecare îşi are meteahna lui), cu maşini puţine şi cu acceleraţii de bun simţ. În general, impresia poate fi măsurată printr-un număr mai scăzut de decibeli şi noxe. Am fost impresionată să cer o pleşkaviţă, la vestita pleşcăviţerie de lângă Catedrală, la două noaptea şi să mi se răspundă cu un zâmbet şi „o seară bună”. Mărturisesc, mi s-au descreţit câteva riduri de expresie cu această ocazie. Parcurile sunt şi ele de remarcat, de dimensiuni medii, elegante şi mai puţin dichisite decât în Bucureşti, dar boeme şi frumoase, concentrate în zona centrală. Am fost impresionată, de asemenea, să sun la o companie de taxiuri şi chiar să înţeleg desluşit ce mi se comunică. Iar faptul că în centrul istoric, bine conservat, vast şi aerisit, nu circulă maşini (chiar aşa este, nu „scapă” niciun BMW bubuitor până în buza pietrei cubice) a fost o reală binecuvântare. Mai mult, cartierele de case, simple, cu un singur etaj, două ferestre şi uşă (cum învăţasem la orele de desen că arată o casă) sunt, într-adevăr, zone fără blocuri şi fără clădiri monstruoase de birouri. Ocazional se mai zăreşte câte o construcţie ce aduce a vilă multi-etajată, dar izolat şi parcă nici ele nu supără ochiul prea mult, deşi sunt precedentele ce vor duce, poate, la o remaniere pe verticală şi a acestor zone tributare tradiţiei şi nu eficienţei de depozitare a fiinţelor umane.

Iată că mai sunt şi oraşe mari în România unde rapacitatea nu a spulberat încă bunul simţ. Grăbiţi-vă să vedeţi cu ochii voştri, nu se poate estima cât va mai rezista situaţia. Şi, încă ceva, procuraţi-vă o pereche de dopuri de ureche dacă vă întoarceţi în capitală, diferenţa fonică este semnificativă.

de Mana Chirculete – redactor Hoinareala.ro

--

Foto: Ciprian Dughir / Panoguide.com