Conacul Cantacuzino-Paşcanu

Home / Conace / Conacul Cantacuzino-Paşcanu

Adresa

localitatea Cepleniţa, Iasi

Descriere generala

Conacul din Cepleniţa este un conac în ruine care se află în satul Cepleniţa din judeţul Iaşi şi care a fost construit de către familia vornicului Nistor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche la începutul secolului al XVII-lea.

Ansamblul Conacului Cantacuzino-Paşcanu este format din 3 obiective:
• Biserica Sf. Voievozi - datând din 1802
• Turnul clopotniţă al bisericii - de la începutul secolului al XIX-lea
• Zidul de incintă - de la începutul secolului al XIX-lea

Istoric
La sfârşitul secolului al XVI-lea, domnitorul Moldovei, Petru Şchiopul (1574-1577, 1578-1579 şi 1583-1591) a dat boierilor Ureche satul Cepleniţa „pentru 12 cai buni, daţi în slujba ţării”. Familia Ureche, atestată încă de pe vremea lui Ştefan cel Mare, vindea cai de rasă Curţii domneşti şi avea în arendă stărostia Rohatinului în Polonia.

După cum relatează istoricul ieşean Gheorghe Ghibănescu în lucrarea “Surete şi izvoade” (vol. II, Iaşi, 1907), în anul 1617, domnitorul Moldovei Radu Mihnea Vodă (1616-1619, 1623-1626) a dat un hrisov domnesc prin care “vornicului Nestor Ureche, tatăl cronicarului Grigore Ureche i se reconfirmă posesia moşiei Cepleniţa, toate satele din ţara Moldovei şi anume: 52 sate întregi, 45 părţi de sate, 17 moşii, 6 heleştee, un loc de vânat, o prisacă, 45 fălci de vie în cele 19 judeţe ale Moldovei de pe atunci şi satul Cepleniţa, satul Buhalniţa ce este mai sus de hotarul cepleniţenilor, cu vad şi moară în râul Bahlui ce este în ţinutul Hârlăului”.

În jurul anilor 1600-1605, vornicul Nestor Ureche a construit pe culmea dealului Cepleniţa, străjuit de plopi seculari, o curte boierească şi un conac. Conacul avea ziduri groase şi era formată din şase încăperi boltite în zidărie, întinse pe două nivele (parter + etaj), având în total o suprafaţă desfăşurată de circa 300 m². Sub clădire era o pivniţă. Tot ansamblul de clădiri era o incintă fortificată, având ziduri înalte de peste 2 metri.

În anul 1628, satul Cepleniţa (cu conacul), împreună cu moşia alăturată, Buhalniţa, sunt moştenite de către cronicarul Grigore Ureche, mare logofăt al Moldovei şi fiu al vornicului Nestor Ureche. Acestea trec ulterior (în 1647) în proprietatea fiului său Vasile Ureche, care la rândul său a vândut această proprietate lui Pascu Lupaşcu-Buhuş, căsătorit cu Safta, fiica vistiernicului Iordache Cantacuzino. Începând de atunci, moşia şi conacul au devenit proprietatea boierilor cantacuzini. Printre proprietari amintim pe paharnicul C. Cantacuzino (pe la 1758), logofătul Iordache Cantacuzino (în perioada 1793-1816), vistiernicul Iordache Cantacuzino şi apoi Mihalache Cantacuzino.

În jurul anului 1835, Iordache III Cantacuzino-Paşcanu a construit un frumos palat peste vechiul conac al familiei Ureche. Lucrările efectuate de ei au avut ca efecte extinderea conacului prin adăugarea unor noi camere, construirea unei intrări în partea de nord a clădirii şi a unei bolţi de trăsuri sprijinită pe patru coloane de piatră şi care avea la mijloc emblema cantacuzină: vulturul bicefal. După cum descriu istoricii, încăperea cea mai spaţioasă avea 16 m lungime şi 7 m lăţime, iar înălţime ei era de 4 m. Camera avea un plafon zugrăvit în culorile roşu şi albastru. Ulterior, Mihalache Cantacuzino-Paşcanu, care a refăcut şi biserica de curte, a construit casele din marea curte alăturată.
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, conacul îl are ca proprietar pe Constantin Cantacuzino-Paşcanu, participant la mişcarea unionistă din Moldova din 1848 şi care fusese exilat de domnitorul Mihail Sturdza la Cepleniţa ca urmare a simpatiilor sale revoluţionare. În anul 1857, atât moşia, cât şi conacul de la Cepleniţa trec în proprietatea ginerilor lui Mihail Cantacuzino, Panaite Balş şi Ion Văcărescu.

Hristache D. Zarifopol preia conacul de la Cepleniţa în anul 1868, în contul unei datorii neachitate. În perioada celui de-al doilea război mondial, proprietarii moşiei şi conacului de la Cepleniţa au fost Hristache Zarifopol şi George şi Eliza Zarifopol cu Eliza Zarifopol, unchii lui Paul Zarifopol, cunoscutul critic literar din perioada interbelică.

Odată cu instaurarea regimului comunist, conacul şi moşia sunt expropriate şi trec în proprietatea satului. Este instalată aici o şcoală gimnazială, apoi în anii '80 aici şi-au avut sediul Căminul Cultural şi Biblioteca comunală. În această perioadă, clădirea se degradează nemaifiind întreţinută corespunzător. În anul 1986, o parte semnificativă a conacului a fost distrusă de un incendiu devastator.

După spusele primarului comunei Cepleniţa din anul 2000, Ion Ungureanu, focul ar fi fost pus intenţionat pentru a se acoperi o fraudă. "În anul 1984, prin Primarie, s-au obţinut fonduri pentru renovarea clădirii. Banii au fost cheltuiţi cine ştie de cine, însă clădirea nu a fost renovată. După ce s-a auzit că vine un control, s-a dat foc curţii boieresti. A ars acoperişul, însă de atunci clădirea nu a mai fost reparată, şi nu a mai fost funcţională. A fost începută o anchetă, însă a fost stopată. Suspectat de izbucnirea incendiului a fost bibliotecarul, însă focul nu a început în bibliotecă, ci de pe acoperiş. De inimă rea, bibliotecarul a înnebunit".

Conacul avea o suprafaţă de circa 500 metri pătraţi, pardoseli din stejar masiv, groase de peste 6 cm, beciuri, pereţi groşi de aproape un metru, precum şi un zid împrejmuitor de piatră.

Distrugerea conacului
După Revoluţia din decembrie 1989, curtea boierească a familiei cărturarului Grigore Ureche de la Cepleniţa a fost distrusă de localnici. În anul 2000, istoricul Ioan Caproşu, profesor la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, afirma că sătenii au furat piatra din zidurile exterioare, întinse pe o lungime de 120 de metri, pentru a le duce la biserica din sat, ca să ridice un praznicar. "Este o barbarie ceea ce se întâmplă la Cepleniţa. Curtea boierească a cărturarului Grigore Ureche, monument istoric datând din secolul al XVII-lea, a fost distrusă. Oamenii fură zilnic piatra din ziduri, şi mă întreb ce fac factorii răspunzători de conservarea monumentelor istorice pentru a opri acest dezastru".

În prezent, din frumosul conac mai există doar ruine exterioare şi nişte beciuri.