Conacul Catargiu

Home / Conace / Conacul Catargiu

Adresa

localitatea Tupilaţi, Neamt

Descriere generala

Conacul din Tupilaţi este un conac în ruine care se află în satul Tupilaţi din judeţul Neamţ şi care a fost construit de către familia marelui logofăt Ştefan Catargiu în anul 1842, pe locul unuia mai vechi.

Ansamblul curţii boiereşti de la Tupilaţi se află pe "Lista monumentelor istorice din judeţul Neamţ 2004" la nr. 476, având codul NT-II-a-B-10723. El este compus din două monumente cu acelaşi regim:
• Conacul Catargi
• zidul de incintă

Scurt istoric
Conacul Catargi din Tupilaţi a fost construit în anul 1842, pe locul unuia mai vechi. Suprafaţa de 10.400 metri pătraţi a conacului care cuprindea pe lângă conacul propriu-zis şi o serie de dependinţe (locuinţe pentru îngrijitori, grajduri, beciuri şi hambare) era înconjurată, după modelul fortificaţiilor marilor reşedinţe feudale, de un zid din piatră nefasonată cu turnuri circulare de apărare la colţuri, datând din epoca medievală. Tradiţia locală atribuie atât turnurile de la colţurile zidului de piatră împrejmuitor, cât şi stejarul secular de lângă conac perioadei de domnie a lui Ştefan cel Mare (1457-1504).

Conacul şi dependinţele făceau parte dintr-un ansamblu arhitectural unitar împreună cu Biserica "Sf. Voievozi" din acelaşi sat, care a fost ctitorită în 1811 de către boierul Ştefan Catargiu (1789-1866), mare logofăt şi caimacam al Principatului Moldovei. De asemenea, şi biserica este monument istoric, având codul NT-II-m-B-10722.

Conacul are un etaj, faţada sa fiind împărţită de un pavilion vertical cu geamlâc în două corpuri inegale. În conac se intra printr-o boltă de trăsură cu stâlpi şi deschideri în arcadă.

După instaurarea regimului comunist în România în anul 1948, conacul a fost expropriat de stat şi transformat în sediu de cooperativă agricolă de producţie. El a fost folosit mulţi ani la rând fără a i se face lucrări de reparaţii sau măcar de întreţinere. Nemaifiind îngrijit, el a început să se degradeze. Într-un raport din 1978, conacul este prezentat ca fiind degradat, iar grinzile şi acoperişul pe punctul de a se dărâma. După cum îşi amintesc localnicii, înainte de revoluţia din decembrie 1989, colonelul Radu Strâmbeanu, fiul ultimului proprietar al moşiei, a venit o dată de la Craiova, unde locuia, pentru a vizita fosta moşie de familie şi a rămas impresionat neplăcut de dispreţul cu care era utilizat fostul conac părintesc.

Degradarea conacului şi restituirea acestuia către moştenitori
După răsturnarea regimului comunist, conacul a trecut în administrarea Primăriei Tupilaţi care nu s-a preocupat de reabilitarea sa, situaţia sa juridică fiind incertă. După cum declara în anul 2008 Elena Strâmbeanu, nora generalului Strâmbeanu, "pe vremea colectivului, fusese ţinut cât de cât în bună stare, dar după aceea a ajuns într-o stare jalnică. Am găsit, imediat după ‘89, conacul întreg – mergeai pe scara interioară până sus. Dar după aceea au fost furate ferestrele, uşile, iar scara interioară s-a prăbuşit. A mai rămas intactă, o vreme, ghereta paznicului şi, în curte, un grajd pentru cai". De-a lungul timpului, degradarea conacului s-a accentuat, o parte din acoperiş şi peretele de est cu plafoanele s-au prăbuşit, iar pe clădire şi pe ziduri s-au instalat plăcuţe de avertizare: "Atenţie! Pericol de prăbuşire".

În anul 1990, după apariţia Legii 18/1990, moştenitorii generalului Strâmbeanu - Elena Strâmbeanu, nora generalului şi două nepoate de-ale ei, Gabriela Dricu şi Georgeta Chifu-, ultimul proprietar al conacului Catargi din Tupilaţi, au început primele demersuri pentru retrocedarea proprietăţii confiscate de stat în 1948, depunându-se o cerere la Consiliul Local al comunei Tupilaţi. Ca urmare a nesoluţionării favorabile a cererii, moştenitorii au făcut contestaţie la decizia Comisiei Judeţene de aplicare a legilor fondului funciar. Soluţionarea cauzei s-a tărăgănat şi abia în iunie 2008, Prefectura a eliberat hotărârea pentru punerea în posesie a conacului cu dependinţele acestuia şi 35 de hectare de teren din fosta moşie către moştenitorii familiei Strâmbeanu.

Deoarece conacul şi zidul de incintă se află pe Lista monumentelor istorice, ele nu pot fi demolate sau reconstruite decât cu aviz. În anul 2009, moştenitorii generalului Strâmbeanu au iniţiat o serie de demersuri pentru scoaterea monumentului din patrimoniul cultural naţional, pretextând că nu dispun de bani pentru repararea acestuia, conacul fiind distrus în proporţie de 90%. Odată cu declasarea conacului din lista monumentelor istorice şi de arhitectură, acesta ar putea fi demolat fără nici o oprelişte.

În paralel, poliţiştii de la Compartimentul Protecţia Patrimoniului Cultural din cadrul Serviciului de Cercetare a Criminalităţii desfăşoară o anchetă penală pentru identificarea persoanelor vinovate de neglijenţă în serviciu din vina cărora conacul a ajuns într-o stare avansată de degradare. De asemenea, specialişti de la Complexul Muzeal Naţional Moldova din Iaşi şi de la Institutul de Arheologie al Academiei Române, filiala Iaşi s-au deplasat la Tupilaţi pentru a alcătui un raport de evaluare a pagubelor.

Stejarul secular de lângă Conacul din Tupilaţi avea odată o plăcuţă care arăta că este monument al naturii şi că datează din anii 1500. În ultimii ani, stejarul s-a uscat, iar plăcuţa a dispărut.

----------------------------
Ştefan Catargiu (n. 1789 - d. 2 septembrie 1866) a fost un boier moldovean, care a îndeplinit funcţia de membru al Căimăcămiei de Trei din Principatul Moldovei (1857 - 20 octombrie 1858).

Ştefan Catargiu era proprietarul moşiei de la Tupilaţi (astăzi în judeţul Neamţ). În anul 1819, vornicul Ştefan Catargiu, a obţinut printr-un hrisov dreptul de a înfiinţa târguri şi iarmaroace, aici construindu-se Hanul Ancuţei, care va servi şi ca staţie de poştă.

În anul 1838 era vornic, în 1843 era Ministru al Dreptăţii (mare logofăt), dovedindu-se un boier loial domnitorului Mihail Sturdza. În anul 1857, devenise un membru foarte activ al ideii de unire.

În perioada 1857 - 20 octombrie 1858, Ştefan Catargiu a fost membru al Căimăcămiei de Trei (alături de Anastasie Panu şi Vasile Sturdza), care administra Moldova. În timpul căimăcămiei a urmărit scopuri ascunse şi nepatriotice, dar a întâmpinat rezistenţa viguroasă a celorlalţi doi membri ai camăicămiei de trei, care i-au zadărnicit planurile. S-a retras din căimăcămie la 20 octombrie 1858, fiind înlocuit de I. A. Cantacuzino.

A încetat din viaţă la data de 2 septembrie 1866 şi a fost înmormântat în curtea Bisericii din satul Tupilaţi.