Mănăstirea Aroneanu

Home / Manastiri / Mănăstirea Aroneanu

Adresa

satul Aroneanu, Iasi

Descriere generala

Biserica Aroneanu, cu hramul Sf. Nicolae, a fost ridicată în anul 1594 de către domnitorul Aron Vodă (1591-1592, 1594-1595) în satul Aroneanu, din apropierea municipiului Iaşi. Biserica se află pe drumul care iese din Iaşi prin nord-est, pe malul lacului Ciric.

Istoric
În Letopiseţul Ţării Moldovei, Grigore Ureche spune: „însă întâiu au socotit Aron Vodă, după atâta răutăţi ce făcuse, să se apuce să facă vreun lucru bun, să nu-i fie cu osândă de tot; şi s-au apucat în anii 7102 (1594) de au zidit mănăstirea în ţearina Iaşilor, care se chiamă Aron Vodă, pre numele domnului ce au zidit, unde este hramul Sfete Neculai”. Pisania lipseşte, dar se ştie că biserica a fost numită „nou zidită” la 12 decembrie 1594, când ctitorul o înzestrează cu două sate.

Se ştie că Aron Vodă a murit otrăvit la Alba Iulia, dar nu există informaţii că i s-ar fi adus rămăşiţele la Iaşi. Aceeaşi problemă se ridică şi în cazul doamnei Stanca, soţia lui Aron moartă undeva în Transilvania.

Se consideră că înaintea acestei mănăstiri a existat alta numită „de la greci” sau „mănăstirea grecească din ţarina Iaşilor”, cu acelaşi hram zidită de Alexandru Lăpuşneanu (al cărui fiu natural era Aron Vodă) în a doua sa domnie (1563-1568). Se numea astfel pentru că domnitorul Petru Şchiopul (1574-1577, 1578-1579 şi 1583-1591) a închinat-o la Muntele Athos printr-un hrisov domnesc din 20 februarie 1581.
În anul 1606, domnitorul Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606) a închinat această mănăstire la Zografu din Muntele Athos, stabilindu-se acolo din acel moment călugări greci.

În anul 1618, domnitorul Radu Mihnea (1619-1619, 1623-1626), pe baza mărturiei doamnei Stanca, văduva lui Aron Vodă, anulează documentul de danie, restituind mănăstirea călugărilor români aşa cum fusese menită de către ctitori (Lăpuşneanu şi Aron Vodă). Cu toate acestea, la anul 1624, în cea de-a doua domnie a sa, el închină mănăstirea Aroneanu la Sazopole. Mănăstirea îşi schimbă din nou sttutul cinci ani mai tâziu, când fiul lui Radu Mihnea, Alexandru Coconul (1629-1630) transformă mănăstirea în metoh al Mănăstirii Sf. Ioan din insula Halki (aflată în Marea Marmara).

Ulterior, mănăstirea Aroneanu devine metoh al Patriarhiei de la Constantinopol, veniturile sale urmând să susţină activitatea vestitei Şcoli Patriarhale, la care au învăţat printre alţii cărturari români cum ar fi principele Dimitrie Cantemir şi spătarul Nicolae Milescu, primul călător român în China. Multe din documentele din sec. XVI-XVII arată danii de moşii, sate, livezi, prisăci pentru mănăstire.

Ca urmare a repetatelor închinări către diferite locuri din Grecia şi Turcia de astăzi, Mănăstirea Aroneanu a ajuns într.o stare de decădere, un hrisov din anul 1743 consemnând starea de ruină, "marea lipsă şi slăbiciune, din tâmplarea vremurilor". Iniţial, mănăstirea a fost înconjurată cu ziduri de piatră, a avut turnuri de colţ, chilii şi alte clădiri anexe care s-au prăbuşit, rămânând doar vechea biserică, singura păstrată din întreg ansamblul mănăstiresc de odinioară.
În anul 1907, biserica restaurată devine biserică parohială a satului Aroneanu.

Arhitectura
Biserica fostei mănăstiri Aroneanu prezintă interes din perspectivă artistică atât prin proporţiile sale armonioase, cât şi prin originalul decor exterior, unice în istoria artei medievale româneşti. Soclul are ca elemente decorative un rând de caneluri înalte de aproximativ 1 metru, iar pereţii până la nivelul bolţilor, arcaturi adâncite şi încadrate de muluri. Urmează un brâu în formă de tor şi cornişa. Turla are formă de prismă cu 12 laturi, fiind decorată cu arcaturi încadrate de muluri şi plasată pe două baze: prima pătrată şi a doua stelată.

Pereţii bisericii Aroneanu sunt decoraţi cu elemente de ceramică (teracote) smălţuite de culoare verde cu reflexe albăstrui, de forma unor stele cu şase colţuri, a frunzelor de stejar, a vârfurilor de lance şi a discurilor circulare, descriind motive geometrice complicate şi fiind folosită o tehnică aparte. Teracotele sunt incizate în tencuială. Acest decor realizat în relief (astăzi dispărut) este considerat ca fiind o posibilă sursă de inspiraţie pentru broderia în piatră de pe faţada Bisericii Trei Ierarhi şi a Mănăstirii Dragomirna [1].

Un rând de teracote este dispus sub cornişă, un rând de discuri şi stele, dispuse alternativ, este situat deasupra brâului, iar sub brâu un rând de discuri între două rânduri de stele. Între arcaturile firidelor, la locul unde se întâlnesc, sunt fixate câte un disc urmate de o stea, iar în interiorul fiecărei firide, alternativ, câte două stele şi două discuri. Soclul are sub caneluri câte un rând de teracote în formă de frunze de stejar şi de stea. Câte trei rânduri de teracote sunt fixate şi pe fiecare faţă a turlei, sub corniţă, şi câte una în fiecare din firidele bazei stelate.

Biserica nu este pictată pe interior, având o frumoasă catapeteasmă lucrată în lemn.

Sursa:
Mitropolia Moldovei şi Sucevei - Monumente istorice bisericeşti din Mitropolia Moldovei şi Sucevei (Editura Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, Iaşi, 1974), p. 250; Neculai Grigoraş - Biserica Aroneanu, extras din revista "Mitropolia Moldovei şi Sucevei", anul 43, nr 7-8, 1967, Iaşi; Mitropolia Moldovei şi Bucovinei - Pelerin în Iaşi (Editura Trinitas, Iaşi, 2000); Mitropolia Moldovei şi Sucevei - Monumente istorice bisericeşti din Mitropolia Moldovei şi Sucevei (Editura Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, Iaşi, 1974); wikipedia.ro