Noutati


2010-12-10 00:51:07

Aeroportul Baneasa va fi folosit pentru zboruri VIP iar Otopeniul isi dubleaza suprafata


În următorii doi ani, Aeroportul “Aurel Vlaicu” din Băneasa va fi rezervat doar zborurilor business şi VIP, urmând ca traficul low-cost să fie mutat pe Aeroportul Otopeni, potrivit declarţiilor ministrului transporturilor, Anca Boagiu.

"Intr-un stat si o capitala europeana, cu o evolutie normala, transformarea Aeroportului Baneasa este absolut necesara. Este un pas foarte important si un mesaj foarte bun pe care il da statul roman si un mesaj foarte bun pentru bucuresteni, care se pot mandri ca au un aeroport VIP, ca in alte tari", a declarat Boagiu, citata de Jurnalul National.

Astfel, in vara anului viitor va fi finalizata reorganizarea interioara a aeroportului, valoarea investitiei fiind de un milion de euro, majoritatea curselor vor fi cu aeronave de capacitate redusa, respectiv opt-zece locuri, si minimum 80% din numarul pasagerilor sunt business. De asemenea, vor exista terminale dedicate pentru aviatie generala si VIP.

Pentru transformarea Aeroportului Baneasa va fi necesara dezvoltarea infrastructurii aeroportuare (terminal, heliport, platforme), dezvoltarea infrastructurii adiacente (turn de control, hangare, zona de intretinere si alimentare) si dezvoltarea infrastructurii de acces (statie subterana de metrou si parcari).

Mutarea traficului low-cost pe Otopeni inseamna majorarea taxelor platite de operatori, care va determina si majorarea pretului biletelor.

Boagiu a spus ca pretul unui bilet low-cost nu ar trebui sa fie majorat cu mai mult de 4,5 euro in urma mutarii curselor pe Aeroportul Otopeni.

Intentia eliminarii zborurilor comerciale pe Baneasa si transformarea aeroportului intr-o unitate dedicata curselor business si VIP a fost anuntata de autoritati inca de acum cativa ani, dar pana in prezent nu a fost pusa in aplicare.

Ministerul Transporturilor vrea sa dezvolte Aeroportul "Henri Coanda" din Otopeni si sa dubleze suprafata de teren ocupata de aceasta unitate, operatiune care necesita exproprierea a 600 de hectare de teren in zona de est a aerogarii. "Urmeaza sa facem exproprieri pentru extinderea Aeroportului Otopeni in zona de est, unde vom dubla suprafata actuala de 650 hectare", a declarat joi, intr-o conferinta de presa, directorul general al companiei Aeroporturi Bucuresti, Tudor Jidav.

Potrivit business planului, valoarea totala a investitiilor este de 1,3 miliarde de euro, cu o finalizare in anul 2030.

"Aeroportul «Henri Coanda» are potentialul Aeroportului Heathrow din Londra, ideea este sa existe potential de trafic in Romania", a mai spus Jidav.


Share

Spune-ne parerea ta cu privire la acest articol [comenteaza »]

Nume

Mesaj









Share



Hoinareala video

<OK Shop Banner

Sondaj

Daca ar exista benzi de biciclete in orasu tau, ai folosi bicicleta in locul masinii sau transportului in comun?

vezi rezultate
Da
Nu
Nu stiu


Va recomandam sa navigati cu browserele:
Firefox
Google Chrome
Safari
Opera