Noutati


2010-12-24 11:17:52

Parcul National Muntii Rodnei, propus sa faca parte din patrimoniul mondial pentru natura


Parcul National Muntii Rodnei, cea mai intinsa arie protejata din nordul Carpatilor Orientali, este propus sa faca parte din patrimoniul mondial pentru natura intrucat in arealul lui sunt peste 30 de specii endemice, transmite Mediafax, citata de Bloombiz.

Presedintele Asociatiei Eco Rodna, Claudiu Iusan, care este si manager in cadrul proiectului "Masuri de management conservativ al biodiversitatii Parcului National Muntii Rodnei - sit Natura 2000", a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca acceptarea Parcului National Muntii Rodnei drept parte a patrimoniului universal pentru natura presupune un studiu complex pentru dovedirea faptului ca este un centru endemo-genetic la nivel mondial.

"Pentru ca PNMR sa devina sit din patrimoniul universal pentru natura trebuie sa existe un studiu complex din care sa reiasa ca este un centru endemo-genetic la nivel mondial, nu local.

Acest studiu probabil ca il vom face, in viitor, cu niste parteneri. Niste specialisti vor veni si vor identifica cele 32-33 de specii endemice.

Acel material va fi sustinut, la Paris, de un reprezentant al Romaniei si, pe baza analizei unui comitet international, se va da verdictul daca poate intra sau nu in lista respectiva", a spus Iusan.

El a explicat ca exista toate premisele pentru ca PNMR sa poata deveni sit din patrimoniul mondial.


Share

Spune-ne parerea ta cu privire la acest articol [comenteaza »]

Nume

Mesaj









Share



Hoinareala video

<OK Shop Banner

Sondaj

Daca ar exista benzi de biciclete in orasu tau, ai folosi bicicleta in locul masinii sau transportului in comun?

vezi rezultate
Da
Nu
Nu stiu


Va recomandam sa navigati cu browserele:
Firefox
Google Chrome
Safari
Opera