Noutati


2010-10-06 14:09:51

Sibiul nu prinde top 5 la turism


Faima Capitalei Culturale pare ca a apus. Sibiul nu mai prinde Top 5 cele mai vizitate orase din Romania. Daca in 2007 sute de mii de turisti veneau si isi cheltuiau banii in orasul nostru, acum Bucurestiul este pe primul loc, cu aproape 600.000 de persoane care au sosit ca turisti in capitala. Cu peste 430.000 de sosiri de persoane in calitate de turisti, Constanta se afla pe locul 2. Este urmata de orase ca Brasov, Timisoara si Cluj, ultimul cu peste 118.000 de turisti sositi in prima parte a anului 2010. Potrivit unui comunicat de presa al Directiei Judetene de Statistica, numarul turistilor sositi in structurile de primire turistica din judetul Sibiu in prima jumatate a anului a fost de 104.941 de persoane, in scadere cu 0,3% fata de aceeasi perioada a anului 2009.

30% dintre turisti sunt nemti

Cei mai multi dintre turistii care bat la usa unitatilor de cazare din Sibiu sunt din Germania (29,1%) si Austria (8,1%). Acestia sunt urmati de francezi si de spanioli, care reprezinta, fiecare in parte, cate 7,6% din totalul turistilor.

Atunci cand isi cauta un loc de cazare, turistii care vin in Sibiu sunt pretentiosi. Peste 80% dintre ei au preferat, in prima jumatate a anului 2010, hotelurile. E drept, cei mai multi din aceasta categorie au facut turism de business. Doar 6,1% din totalul turistilor sositi la Sibiu au preferat pensiunile turistice si agroturistice.

Somn bun, la Sibiu

Nici in ceea ce priveste numarul innoptarilor, Sibiul nu prinde Top 5. La aceasta categorie, “campioana” este Constanta, cu peste 1,6 milioane de innoptari, urmata de Bucuresti, cu putin peste un milion. Cu ceva mai putine innoptari se afla Brasov (peste 547.000), Timisoara (peste 270.000) si Cluj (peste 207.000). Sibiul a numarat, conform DJS, doar 175.250 de innoptari inregistrate in structurile de primire turistica. Chiar si asa, numarul este in crestere cu 9% fata de aceeasi perioada a anului 2009.

Gradul de ocupare a locurilor de cazare din Sibiu a scazut, insa, cu 3,2% fata de anul trecut, indicele de utilizare neta fiind de 18,3% pe total structuri de cazare in primul semestru al anului 2010. Cei mai multi dintre turisti au innoptat la vile turistice (266,7%), hoteluri (21,3%) si moteluri (16,2%).

Sursa: Tribuna Sibiu


Share

Spune-ne parerea ta cu privire la acest articol [comenteaza »]

Nume

Mesaj









Share



Hoinareala video

<OK Shop Banner

Sondaj

Daca ar exista benzi de biciclete in orasu tau, ai folosi bicicleta in locul masinii sau transportului in comun?

vezi rezultate
Da
Nu
Nu stiu


Va recomandam sa navigati cu browserele:
Firefox
Google Chrome
Safari
Opera