Planetariul si Observatorul Suceava

Adresa

Suceava, Str. Universitatii, Nr. 13 bis, Suceava

Descriere generala

Telefon: 0230 216 147 (interioare: 156, 159 şi 162); planetariulsv@yahoo.com

Program de vizitare
Marţi – Duminică: 09:00 - 17:00 (program în Sala Planetariului)
Marţi – Vineri: 17:00 - 20:00 (observaţii cu luneta când cerul este senin)
Luni: închis

Taxe vizitare
Vizitarea expoziţiei - 1 leu / persoana
Program în Sala Planetariului - 2 lei / persoana (pentru grup de minim zece persoane)
Observaţii cu luneta când cerul este senin - 1 leu / persoana (pentru grup de minim zece persoane)


Planetariul din Suceava a fost infiintat in anul 1982.
Planetariu şi nu Observator aşa cum e denumită în mod obişnuit frumoasa clădire, gândită în momentul în care i s-a decis amplasarea, pentru promovarea astronomiei şi nu pentru observaţii şi cercetare observaţională întrucât este situată în oraş, ceea ce afectează negativ observaţia astronomică prin poluarea luminoasă şi chimică a atmosferei.

A fost o mare izbândă a Sucevei - şi numele profesorului Alexandru Toma, cel de care depindea soarta culturii sucevene în acea perioadă trebuie menţionat cu recunoştinţă, că în anii în care investiţiile mergeau numai în sectorul productiv s-a reuşit ridicarea unui edificiu cu o arhitectură şi o destinaţie de funcţionare deosebită.

Clădirea a fost construită cu fonduri din buget pe care Consiliul Popular Judeţean le-a dat tocmai datorită preşedintelui Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă de atunci – profesorul Alexandru Toma care a reuşit să-l înduplece apelând la motivaţia educării ateist-ştiinţifice a tineretului. În urma unui concurs de proiecte, arhitectul Călin Irimescu a oferit o viziune inedită, novatoare care a fost preferată pentru construirea acestui spaţiu.

Sala Planetariului de formă circulară, cu o deschidere a cupolei de 10 m şi o capacitate de 80 de locuri, a fost dotată cu un proiector ZKP2, comandat încă din anul 1976 şi achiziţionat de la firma germană Carl Zeiss Jena în anul 1978. Acesta proiectează Soarele, Luna, planetele şi aproximativ 6000 de stele vizibile cu ochiul liber pe cerul boreal şi austral, imaginea dinamică a Sistemului Solar, planeta Jupiter cu sateliţii galileeni, evoluţia cometei Donati, fenomenul stelelor căzătoare şi mişcarea unui satelit artificial.

La etaj se află o Mediatecă, o sală cu o capacitate de 100 de locuri, dotată cu aparatură audio-video, unde se organizează simpozioane, conferinţe, sesiuni de comunicări ştiinţifice şi se oferă publicului vizitator video-documentare.

Terasa şi cupola mobilă sunt folosite pentru observaţii astronomice cu luneta (x120) şi telescopul de tip cassegrain (x375). Se pot observa petele solare, relieful lunar, Jupiter cu sateliţii galileeni, inelele lui Saturn, roiuri de stele, nebuloase galactice şi fenomene astrologice (eclipse, oculaţii etc.).

În spaţiul expoziţional de la parter se pot vizita expoziţiile permanente: "Pagini din Istoria Astronomiei Româneşti", "Observatoare şi Instrumentele Astronomice din Lume", "Primul Sistem Solar", "Dincolo de Calea Lactee". Aici se află şi un pendul panoramic, utilizat în cercetarea fenomenelor de gravitaţie, realizat după proiectul laureatului Nobel, Maurice Allais.

Un element de unicitate care diferenţiază Planetariul Suceava de alte Planetarii din lume este pictura maestrului Mircea Hrişcă, reprezentând orizontul oraşului Suceava, lucrare care a devenit un veritabil document despre vechea arhitectură, reconstituind repere citadine de acum 30 de ani.

În anul 2008, odată cu preluarea Planetariului de către Catedra de Geografie a Facultăţii de Istorie şi Geografie – Universitatea Ştefan cel Mare Suceava s-a început reamenajarea spaţiului expoziţional după standardele muzeistice internaţionale. Expunerea celor mai noi fotografii şi imagini din Univers, istoria în date şi imagini a observatoarelor şi instrumentelor astronomice din vechime şi până la cele previzionate a se construi, sunt prezentate pe panouri iluminate, impresionante pentru publicul vizitator prin mărime şi acurateţe.

Un deosebit impact vizual şi ştiinţific îl are şi macheta Lunii – lucrare unicat concepută şi realizată de profesorul de geografie Neculai D. Isaic, avându-i consultanţi ştiinţifici pe regretatul astronom dr. Harald Alexandrescu , coordonator al Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu Bucureşti şi conf. univ. dr. Elvira Botez.

Rememorând şirul evenimentelor care au avut loc de-a lungul timpului în acest perimetru se poate constata varietatea întâmplărilor culturale:
• în 1984 s-au desfăşurat lucrările celei de-a VII –a Consfătuiri a Comisiei pe probleme de fizică şi evoluţia stelelor , având ca organizatori Academiile tuturor ţărilor Europei de Est
• în 1986 regizorul Ion Bostan a realizat filmul Sub cupola Planetariului surprinzând aspecte din activitatea Planetariului din Suceava
• la 1 februarie 1989 Dumitru Dorin Prunariu a vorbit unui numeros public despre zborul său în Cosmos
• la 17 iunie 1994 astronautul Charles Duke a vizitat Planetariul oferind filmul realizat de el pe suprafaţa Lunii în timpul misiunii Apollo 16
• în anul 1998 s-au desfăşurat lucrările Simpozionului Naţional „Planetariul la sfârşit de mileniu”;
• în august 1999 s-a constituit Comitetul Interdisciplinar Eclipsa 99 şi s-a realizat un film pe această temă împreună cu televiziunea locală
• în 17-18 octombrie 2002 s-au desfăşurat lucrările omagiale ale Simpozionului „20 de ani de activitate muzeistică la Planetariul Suceava” cu participarea muzeografilor şi specialiştilor de la Planetariile din ţară precum şi a directorului Institutului Astronomic al Academiei Române – dr. Magda Stavinschi
• la data de 8 mai 2007 Pierre Rabhi – iniţiatorul Mişcării pentru Terra şi Umanism a susţinut o conferinţă despre fenomenul de transformare a terenurilor în deşert şi despre sănătatea Pământului în mileniul III

Specificul Planetariului este educaţia permanentă, de aceea s-au inclus, pe lângă programele-lecţie susţinute în sala Planetariului şi programe de educaţie muzeală concepute pentru public de categorii diverse de vârstă, proiecţii şi prezentări de filme cu conţinut enciclopedic.
Pentru preşcolari şi şcolari de vârstă mică oferta Planetariului constă în filme interactive care prezintă informaţii de bază despre Univers, planeta Pământ, istoria astronomiei şi astronauticii.

Fotografii



fotografiile sunt sub dreptul de autor al proprietarilor lor



Share



Hoinareala video

<OK Shop Banner

Sondaj

Daca ar exista benzi de biciclete in orasu tau, ai folosi bicicleta in locul masinii sau transportului in comun?

vezi rezultate
Da
Nu
Nu stiu


Va recomandam sa navigati cu browserele:
Firefox
Google Chrome
Safari
Opera