Staţiunea Ocna Sibiului

Home / Saline / Staţiunea Ocna Sibiului

Adresa

localitatea Ocna Sibiului, Sibiu

Descriere generala

Salinele de la Ocna Sibiului sunt foste saline surpate, pe locul lor formandu-se lacuri heliotermice.

Prima staţiune balneară a fost înfiinţată aici în anul 1845 şi, de atunci, Ocna Sibiului şi-a atras renumele datorită lacurilor saline.

Pe masivul de sare de la Ocna Sibiului se află un complex de 15 lacuri sărate, de ocnă, interesante prin caracteristicile lor. Multe dintre aceste lacuri au o concentraţie de sare de 260 grame/litru.

În jurul lacurilor se construiesc cabine, se planteaza pomi, se ridica pavilioane pentru bai calde si reci. Statiunea a fost inaugurata oficial la 20 iunie 1858. Între 1906 si 1909 s-au ridicat pavilionul central si cladirea bailor existente si astazi. Ele cuprind sali pentru bai calde, pentru împachetari cu namol, aerosoli, bazine.

Pe lânga cele amintite, statiunea mai cuprinde strandul cu lacurile Horia, Closca si Crisan, formate prin inundarea a sase saline vechi (7.848 m.p. si adâncimi de 44,5 m, 34,55 m, respectiv 44 m).

Cele mai importante sunt:
Lacul Avram Iancu, cu o adâncime de 132,5 metri, este considerat cel mai adânc lac de ocnă, antroposalin din ţară. Climatul temperat, aerul bogat in aerosoli, temperatura anuală mult peste media din această parte a ţării şi recentele renovări ale ştrandului, au adus din nou staţiunea la faima din trecut.
Lacul Brâncoveanu, format pe locul unei saline parasite în 1699, cel mai sarat lac din Ocna Sibiului (310 g/l salinitate)
Ocna Sibiului prezintă şi interes arheologic, aici fiind descoperite unelte din epoca bronzului (1900 - 800 a. C.), care sunt expuse la Muzeul Brukenthal din Sibiu.

Rezervaţia geologică din Ocna Sibiului "Lacul fără fund" ocupă o suprafaţă de 0,20 ha. Masivul de sare de la Ocna Sibiului are forma unei elipse cu axa mare de 1,3 km si axa mică de 600 m. Zăcămintele de sare au fost exploatate încă din timpul romanilor, continua exploatare a acestora ducând la excavarea unor puţuri şi apariţia unor mari goluri subterane, care, prin prăbuşirea lor, au format lacuri. Astfel, s-au format 10 lacuri cu apă sărată şi 4 lacuri cu apa dulce, dintre care a fost ocrotit "Lacul fără fund", denumit şi "Lacul Francisc". Lacul are o adâncime de 34,5 m, cu un diametru de 50 m, formă ovală şi a luat naştere din prăbuşirea unei ocne părăsite în anul 1775.

O trăsătură specifică lacurilor sărate este stratificaţia apei, salinităţii şi temperaturii. La suprafaţa lacului se găseşte o pânză de apă dulce permanentă, iar la adâncime stratul de apă sărată care acumulează permanent căldură. Apele lacului sunt populate de o faună specifică mediului salin, iar pe mal se dezvoltă o floră bogată. Diferenţa de temperatură şi salinitate este folosită în scopuri terapeutice. O suprafaţă de 2.000 m a fost declarată rezervaţie naturală, ca urmare a valorii sale ştiinţifice.